Tarifele la transportul public justificate parțial, dar dictate și de ineficiența sistemului

Transportatorii de mai multă vreme cer majorarea tarifelor, iar autoritățile încearcă să evite discuția la acest subiect. Însă evitarea nu soluționează problema, dar o aprofundează și mai mult. Ultima dată tariful a fost ajustat în 2014, când a fost ridicat până la 0,48 lei/km. Tariful precedent a fost de 0,38 lei/km și a funcționat din 2009.

În domeniul transportului public de pasageri sunt multe probleme, care merită un studiu separat. Sunt însă trei probleme principale la care sunt propuse trei soluții, care pot îmbunătăți situația din sectorul dat, fără a afecta puternic populația.

1.Creșterea costurilor

De la ultima majorare a tarifelor din 2014 costurile curente ale transportatorilor au crescut semnificativ. În mod special aceasta se referă la salarizarea șoferilor.

Transportatorii de mai multă vreme cer majorarea tarifelor, iar autoritățile încearcă să evite discuția la acest subiect. Însă evitarea nu soluționează problema, dar o aprofundează și mai mult. Ultima dată tariful a fost ajustat în 2014, când a fost ridicat până la 0,48 lei/km. Tariful precedent a fost de 0,38 lei/km și a funcționat din 2009.

Astfel în perioada dată salariul mediu pe economie a crescut cu 80%  de la 4.090 lei în 2014 la 7400 lei în 2019. Desigur transportatorii sunt nevoiți să majoreze salariul în ramură mai puțin decât în restul economiei, dar aceasta înseamnă fluctuația mare a șoferilor, oamenii lucrează supra normă și crește insecuritatea la trafic.

2.Piața fărămițată

Transportul de pasageri în Moldova este caracterizat printr-o piață fărămițată, unică în Europa. În prezent pe piață activează 498 de companii, care deservesc peste 7 mii de rute, dintre care 4 mii de rute raionale și peste 3 mii de rute internaționale. Transportul public este dominat de autobuse de capacitate mică de până la 20 pasageri, care constituie 2/3 din totalul parcului de autobuse.

Există un număr mare de operatori cu un singur sau 2-3 vehicule, iar între ei nu există nici o formă de cooperare pentru optimizarea rutelor și minimizarea costurilor.

Această fărămițare excesivă a transportului interurban provoacă cel puțin două efecte negative:

  1. costurile de operare sunt ridicate, respectiv majorarea de tarif parțial este determinată de sistemul ineficient de organizare a transportului de pasageri. În opinia noastră optimizarea rutelor interurbane ar permite reducerea costurilor cu minim 20%.
  2. Securitatea scăzută. În condițiile cânt activează 500 de micro companii, este foarte greu să asiguri securitatea la trafic, cum ar fi verificarea obligatorie a unității de transport și a șoferului înainte de a merge pe rută.

3.Uzura morală și fizică a transportului public de pasageri

Costurile ridicate de funcționare, care nu sunt acoperite prin tarife obligă operatorii să recurgă la economii riscante în organizarea transportului de pasageri. Cea mai mare economie se face pe investiții capitale. Operatorii nu-și pot permite luxul de a renova parcul de autobuse. Drept consecință în prezent pe drumurile țării circulă 11,5 mii autobuse cu o vărsă de peste 26 de ani.

Altfel spus peste 50% din parcul de autobuse sunt de fapt sicrie pe roți, care zilnic pun în pericol viața și securitatea pasagerilor.

Desigur cea mai simplă soluție este majorarea bruscă a tarifelor, dar această soluție nu este și cea mai bună.

Majorarea tarifelor parțial este argumentată economic, dar cel mai mult tarifele cresc din cauza unui sistem dezorganizat. O bună organizare, înseamnă prețuri corecte pentru consumatori. Aici se cer cel puțin 3 soluții.

Soluția imediată: Anularea restricțiilor de vârstă la importul de autobuse

Limita de vârstă la importul de autobuze este una absurdă cu efecte perverse. Datorită acestei restricții, transportatorii suportă costuri enorme la renovarea parcului, care se reflectă în tarife, iar cel mai grav această limitare a dus la ceea că în Republica Moldova în loc de autobuse pe rute circulă sicrie pe roți.

Securitatea la trafic se asigură prin alte instrumente, iar limita de vârstă la import nu are nimic cu securitatea transportului de pasageri. Această normă excesivă și irațională, provoacă majorarea nejustificată a tarifelor.  Guvernul în regim de urgență trebui să elimine această restricție la import. Acest lucru ar întineri cu zece ani vârsta parcului de autobuze.

Soluția pe termen mediu: Depolitizarea reglementării prețurilor la transportul public

Tarifele la transport trebuie scoase de sub influenta politicului. Ele trebuie să fie reglementate de o autoritate independentă. Pentru a nu crea alte structuri, este necesar ca Reglementatorilor existenți să le fie delegată această funcție așa cum s-a procedat și în cazul altor servicii publice.

Însă pentru a evita creșterea bruscă a tarifelor este necesar ca reglementatorii să aibă o perioadă de 5-7 ani de ajustare a tarifelor în paralel cu soluționarea problemelor din domeniu, care și provoacă creșteri nejustificate de tarife.

Soluția pe termen lung: Regândirea rețelei de transport interurban

Sute de companii, mii de rute, autobuse de capacitate mică, lipsă de cooperare între operatori, cresc nejustificat cu cel puțin 20-30% costurile de transport ale pasagerilor. Republica Moldova are nevoie urgent de o revizuire a întregului sistem de transport interurban de pasageri cu optimizarea rutelor, crearea interconexiunilor, care să aibă drept scop final reducerea costurilor de operare a rutelor.

Totodată trebuie întreprinse măsuri de creștere a securității la trafic, prin crearea unui sistem eficient și funcțional de verificare zilnică a autobuselor și șoferilor înainte de plecarea pe rută.

În concluzie, în prezent avem un sistem public de transport ineficient, cu costuri sporite, uzat fizic și moral, cu risc sporit pentru pasageri și prețuri fixate politic.

Majorarea oarbă a tarifelor, doar pune pe umerii consumatorilor achitarea unor costuri suplimentare determinate nu atât de raționamentul economic, cât de ineficiența sistemului existent.

Deci tarifele trebuie ajustate treptat, în paralel cu reformarea și optimizarea sistemului de transport public de pasageri.

Mulțumiri se aduc lui Christoph Gipp și Woldemar Walter, echipa economică germană în Republica Moldova pentru furnizarea datelor.