Aștept să fiu citat în calitate de martor de către procurorii americani!

6a00d8341bfae553ef01b8d05da8eb970cÎn septembrie – noiembrie, 2014, am făcut dezvăluiri despre cum, prin intermediul firmelor rudelor dlui Filat, au fost delapidați banii de la BEM. Tot atunci, am descris scheme, companii, sume de bani, offshore-uri, conturile în care au fost depuși, etc. Însă, declarațiile mele păreau atât de halucinante, încât majoritatea oamenilor nu credeau că așa ceva poate fi posibil și adevărat, chiar. Mai mult ca atât, am primit foarte multe acuzații.
Atunci venisem și cu un apel public, să nu vă grăbiți cu concluziile, pentru că schemele descrise de mine nu sunt PR electoral. Dar, din nefericire pentru poporul nostru, o tristă realitate ne va costa scump.

Apoi, în ianuarie 2015, am descris o altă schemă cu alte delapidări, prin care din BEM au fost sustrase, deja, miliarde de lei. Deși, o bună parte a populației începea să creadă, încă tot persistau bănuieli.
Din nefericire pentru noi toți, schemele s-au adeverit, iar consecințele jafului secolului le vom simți și noi, și copiii noștri, mulți ani înainte.
În baza schemelor descrise de mine, CNA a deschis mai multe dosare penale, eu eram și sunt citat în calitate de martor. Însă, înțelegeam foarte bine am că pentru succes mai avem nevoie de ceva, și anume, de implicarea organelor de anchetă de peste hotarele țării.

În noiembrie 2014, am făcut publice câteva scheme noi, cu implicarea unor alte companii, cum ar fi Rhodos, afiliate rudelor dlui Filat. Cunoșteam încă din noiembrie că, prin intermediul companiei Rhodos, au fost achitate serviciile de PR ale unei companii americane, însă, la acel moment, nu dețineam probe sau acte confirmative.
Acum, se pare că au apărut. Aceasta și așteptam, să demonstrăm că pe banii sustrași de la BEM au fost efectuate achitări către o companie americană. Acum este momentul potrivit ca, în cercetarea cazului delapidării banilor de la BEM, să se implice autoritățile americane, care au dreptul, conform legislației lor, să inițieze o anchetă penală.

Prin urmare, aștept să fiu citat în calitate de martor de către procurorii americani, care vor investiga cazul delapidării de bani de la BEM.

Sunt ferm convins că banii de la BEM, pot, trebuie și vor fi întorși cetățenilor!!!

PhD. Veaceslav Ionita